Inima Anatomică, Între Lut și Adevăr

Lutul știe să asculte. Aș zice că acesta știe mereu să respingă ferm perfecțiunea mecanică dictată de matricele industriale moderne. Când modelez o inimă anatomică, mâinile mele nu caută defel o replică medicală perfect echilibrată dintr-un manual, ci mai degrabă o hartă complet vie a emoțiilor copleșitor de umane. Modelez absolut organic o declarație a tot ceea ce suntem no pe interior.

Caut intenționat crăpăturile acelea vizibile, foarte subtile, din material. Păstrez veniculele evident imperfecte create de o atingere mai aspră accidentală. Această pulsație sacadată invizibilă este exact detaliul care le oferă viață și care confirmă indubitabil că suntem profund vulnerabili în fața fiecărei trăiri puternice. A transforma ceva extrem de inert într-un organ încărcat de sens imens înseamnă un dialog mut permanent cu esența supraviețuirii noastre sufletești.

Să porți o asemenea inimă la vedere, fixată aproape de inima ta, presupune îndrăzneala pură de a iubi absolut dezarmat, afișând onestitatea imensă a căderilor și bucuria de a te ridica din nou cu forțe ascunse. Este o mare onoare să ofer proporție acestor trăiri mute și să le aduc în lume prin forme pe care mâna le poate recunoaște.